Gîndul altcuiva

Natura delicată şi solitară
Când eram copil inventam deseori un joc care îmi permitea să las lumea adulţilor şi să găsesc un spaţiu doar al meu, construit din culori, senzaţii, fantezii ale minţii şi ale spiritului. Era un joc foarte simplu, fără reguli sau ţinte, căci era de ajuns să întredeschid ochii în faţa unui câmp de flori, unei pajişti de maci, într-o seră plină de garoafe şi să mă abandonez, să mă pierd în culoare, să mă imaginez ca o parte din tot. Detaliile realităţii se atenuau şi eu mă simţeam contopit cu lumina, mai aproape de spirit.
De foarte mulţi ani am renunţat la acest joc, dar întâlnirea cu culorile lui Franco Giannelli m-a întors în timp, la acel joc atât de simplu şi atât de rafinat, la o aventură a spiritului, care caută simplitatea cu ochii întredeschişi. Tuşa lui Franco este gingaşă, evanescentă, aproape onirică. A privi lucrările sale este ca şi cum ai deschide o uşă spre o lume, care se află departe, peste natura care încearcă să interpreteze, peste detaliul fotografic, peste particularismul realităţii, într-o dimensiune care este senzaţie pură. Senzaţie care distilează esenţa, care se joacă în căutarea Fiinţei.

Eugenio Giusti - Associate Professor of medieval literature and culture at Vassar College (Poughkeepsie, New York)

Pământ şi Cer vorbind aceeaşi limbă. Iubindu-se până la contopire. Pentru că în universul pe care Franco Giannelli îl creează nu există limite. Inflorescenţele devin stele, asemenea stelelor care se transformă în flori. Galben şi albastru se recompun, la nadir, în verdele care va colora câmpul cu pensulaţii ferme, uneori tensionate, amintindu-mi – e poate doar un reflex sentimental căruia nu-i pot să mă împotrivesc – de Van Gogh.
Tempestoso (Tempestuos) este o lucrare care cred că generează întreaga poetică a pictorului Franco Giannelli. Aproape shakespearian, şi nu datorită titlului. Furtuna poate fi interpretată ca o criză a naturii pe care, îndeobşte, o socotim de partea noastră: calmă şi tandră. Dar criza, o ştim, este bivalentă, ea poate fi interpretată şi ca oportunitate. Pictorul alcătuieşte şi cerul, şi marea, şi pământul din aceleaşi culori, schimbând dominanta. Iar din ciudata perspectivă pe care o compune nu înţeleg dacă acele globuri carnale sunt coroane de arbori sau fabuloase inflorescenţe din care – cine ştie? – va apărea mâine o nouă specie de oameni... Pentru mine, Franco Giannelli este arhitectul unei lumi de vis. Iar visul nu este altceva decât realitatea primă.

Marina Roman - critic de artă

Lucrările lui Franco Giannelli au farmecul discret, profund şi suav al naturii, surprinsă în ipostaze unice. Prin culoare, artistul creează stări, nuanţe ale unui vis înflorit, forfota, rezistenţa, mişcarea "tiptilă", capriciile, frământarea, raza de trandafir dar şi repausul roz. Franco Gianelli surprinde măiestrit simbioza lumii vegetale într-o metaforă a culorii, într-o revărsare de tonuri lirice. Lucirea, zăpuşeala, culorile vântului, esenţa, etericul etc., reprezintă tot atâtea dialoguri scrise sau rescrise prin tuşă de culoare. "Personajele" sale, florile, în nuanţe delicate, potenţează "melodios" lucrările artistului, aş spune eu, artist al culorii.

Puşa Roth - scriitor

Studii de flori în peisaj s-ar putea numi dacă am vrea să găsim neapărat un gen limitativ care să definească intenţiile tematice ale artistului, uleiurile lui Franco Giannelli. Numai că aceste flori-peisaje sau, mai degrabă, peisaje înflorite fac să transpară cu totul altceva. Ele sunt, aş putea zice, poeme metafizice destinate ochiului – ochiului care visează, întreabă, se frământă, pluteşte pentru o clipă, se retrage, însă revine şi se regăseşte într-un orizont care îi este parcă mereu familiar dar şi mereu surprinzător, un orizont, de fapt, în permanentă schimbare. Lumina soarelui învăluie discret, adieri de pulberi fine se aştern inspirând liniştea serilor lungi de vară aşa cum se intitulează un tablou: "Sera d'estate" (Seară de vară). Alteori aceste peisaje-poeme evocă ritmul secret, imperceptibil al naturii (Tiptil), foşnetul (Fruscio), muzica interioară la care visăm privind unduirea florilor în bătaia vântului (I colori del vento) ori, dimpotrivă, aurul evocator al esenţelor (Oro, Oro di terra, Essenza).
Se cuvine remarcată în această selecţie din lucrările pictorului Franco Giannelli armonia cromatică aparte, pentru că, în fiecare tablou, artistul îşi propune şi reuşeşte să găsească acel "timbru" al culorii, acordurile cromatice care să o individualizeze, de la senzaţia tactilă pe care o poţi trăi în dansul soarelui (Danza del sole) la unduirea volatilă din tabloul intitulat "Fiori... farfalle" (Flori... fluturi).

Costin Tuchilă - scriitor

"Protagonista" lucrărilor lui Franco este o natură delicată şi solitară, puternic stilizată de pensulă şi de suflet, până când devine poezie. Eleganţă stilistică este întotdeauna în echilibru cu emotivitatea care străbate peisajele descrise şi propuse cu ajutorul unui limbaj de culori cizelate, aproape toate filtrate printr-o lumină slabă, caracteristică a unor tuşe romantice ale naturii, care se întorc la artist graţie îndelungatei sale experienţe şi care se regăsesc în picturile sale, dar într-o interpretare personală şi cu o emoţie intensă.

Maria Paola Manzo - assessorato alla Cultura del Comune di Pisa

Întinde-te deasupra unei pajişti, atinge-o, miroase-o, ascultă foşnetul brizei prin iarbă, fii conştient de faptul că natura comunică, lasă-te invitat la dialog şi reflecţie! Apoi priveşte şi observă că verdele este făcut din o sută, o mie de tonuri de verde şi, de asemenea, toate celelalte culori. Franco Giannelli, prin lectura tuşei lui, ne oferă intima cunoaştere a vieţii unei flori, precum viaţa unui om care luptă împotriva întunericului, explodează, răzbate spre lumină şi începe să facă parte din natura miraculoasă. Reţinerea senzaţiilor şi capacitatea de a le exprima sub orice formă de comunicare, fie ea cuvânt vorbit sau scris, pictură ..., nu poate fi decât sublimarea întrebărilor eterne. Când „morbul" culorii intră în noi, atunci, iată uniunea perfectă dintre etică şi estetică, ideea care se materializează în frumos, iar toate acestea ne poartă de la simpla plăcere spre momentele profunde de pace cu noi înşine.

MEMO - Lucca